top of page
Locație: 
Valea Lupului, Iaşi, România
Produs: 
Kaminhorn

Coș Ceramic Iași - PREMIER

Un coș de fum cu manta decorativă pentru care au fost nevoie de 4 decupaje.

Un coș de fum pentru un șemineu care nu exista inițial în planul de investiții pentru locuință, dar care nu putea lipsi pentru a însufleți noua locuință. Drept urmare a trebuit să ne adaptăm din mers și să găsim soluții care au implicat decupaje în placa de beton armat, decupaje în acoperiș unde a trebuit să securizăm împotriva incendiului. Lista decupajelor s-a încheiat cu gaura dintre pereții despărțitori pentru a putea racorda viitorul șemineu pe care v-a trebui să îl construim în viitorul apropiat.




Scenariul ideal pentru construirea acestui coș de fum ne-ar fi găsit pe șantier în faza de construcție la roșu a casei. înainte de punerea acoperișului. Oricum suntem bucuroși că am reușit să facem posibil visul beneficiarului de a avea șemineu. E drept că am avut și șansa de a nu avea încălzire în pardoseală în zona pe care am poziționat coșul de fum de aproape o tonă. Un montaj care a durat aproape 2 zile, timpul efectiv în care am construit coșul de fum fiind de o zi, restul presupunând lucrările auxiliare așa cum este și etanșarea antipluvială.




bottom of page